Am părăsit Oraşul de lângă mare pe la opt seara. Am luat cu mine un roman de Culianu (Renaştere, Florenţa în timpul Profetului Apocalipsei Savonarola, magie, astrologie, societăţi secrete), o cutie de rahat bulgăresc (cu o fotografie a Castelului, pe care scrie Balchik), ţigara electronică, un tricou marinăresc şi o pereche de sandale.
Când am oprit la mănăstire, într-un nor de praf, se înnoptase de ceva vreme. Toată valea era în beznă şi am avut senzaţia stranie că s-a întâmplat ceva rău, o catastrofă de exemplu, din care cauză măicuţele fugiseră în toiul nopţii în altă parte. Apoi am zărit o lumină subţire frecându-se de una dintre ferestrele bisericii. Slujba abia îngânată, pe tonul egal cu care recitam poeziile la grădiniţă, cu obrajii arzând de ruşine.
A apărut maica stareţă, împreună cu o soră cu trupul ascuţit, îndoit de ani, (care avea să se ţină de mine pe toată durata şederii: doriţi să mâncaţi, să beţi, ne scuzaţi la noi nu e ca la oraş, of muştele astea!).
Bună seara, domnul Răzvan, dânsul este ziarist, este directorul unui ziar. Mi s-au aprins şi mie obrajii, mi s-a părut un pic indecentă postura, acolo şi atunci. Am refuzat masa. Era, în fond, destul de târziu.
Chilia mansardată aducea mai mult cu camera unei pensiuni turistice mai modeste. Doar paturile, aşezate în colţurile opuse ale camerei aminteau că aici atingerile sunt interzise. Şi cele câteva icoane printate pe hârtie îngălbenită, o carte cu sfaturi duhovniceşti banale, în 500 de pagini, scrisă de fostul Patriarh Teoctist. Unii spun că nici nu a scris-o el. Mă rog...
La şapte fix a început să bată toaca, am închis fereastra: oricum orele dimineţii veniseră cu răcoare.
Micul dejun. La noi nu se mânâncă carne, dar acum sunt muncitorii care ridică biserica. Am tăiat un purceluş pentru ei, vă rog să serviţi şuncă afumată, pastramă. Roşiile sunt din grădină, am construit două sere cu ajutorul bunuluidumnezeu. Avem şi două văcuţe, serviţi brânză de la ele, ne-a ajutat bunuldumnezeu, ni le-a donat cineva când erau mici şi noi le-am crescut.
Vin mereu la S. cu plăcere, pentru că pot astfel călători într-un fel de Macondo dobrogean. Macondo e aşezarea din veacul de singurătate al lui Marquez, care s-a prăbuşit lent, înghiţită de plantele înfometate ale junglei, o dată cu întemeietorul ei.
La S. au mai rămas trei familii, în aşezarea de sub pădure, de o parte şi de alta a drumului ce duce la un mare lac. Oţetarii şi ciulinii Dobrogei au acoperit restul.
Patriarhul aşezării, un moş şugubăţ, Nea Vasile, îşi târăşte greu cele 94 de anotimpuri (în ultimii ani mai mult toamne).
A fost cel mai înstărit bărbat din fostul sat prosper, cu turme de animale şi căruţe pline de peşte, venind de la baltă. Când s-au aşezat aici maicile, chiar în coasta gospodăriei lui, nu i-a convenit de loc. Obişnuia să le ocărască de peste drum, din faţa porţii sale şi să îi ceară socoteală stareţei pentru greşelile pe care dumnezeumilostivul le făcuse faţă de el.
În semn de protest, îşi lega măgarul de stâlpul bisericii sărăcăcioase, cu pământ prăfos în loc de podea, construită de bulgari, nimeni nu mai ţine minte când.
Nea Vasile trăieşte aproape singur de mulţi ani, cu povara satului ruinat pe umerii săi cu oase strâmbe ieşind prin cămaşă, pierdut în ceaţa memoriei.
În tinereţe eram prinţul distracţiilor. Nu mergeam nicăieri fără lăutari după mine, îmi cântau: Mai bine să-ţi ia foc casa, decât să-ţi moară nevasta! Ea m-a părăsit de 12 ani, s-a dus la Domnul şi m-a lăsat singur în satul ăsta gol.
De ce nu m-a luat Dumnezeu la Cotu Donului? A căzut un obuz lângă noi, Dumitru a murit pe loc, Ionică nu mai are picioare, eu aproape am surzit. Trebuia să mor atunci. Mă lasă să mă chinuiesc pe pământul ăsta!
A stat cu un nepot cu minte puţină, până nu de mult. Era bun, chiar şi aşa, îl trimiteam să aducă apă, să cumpere ce mai trebuie de la oraş. L-au chemat nişte rude la Dobromir, că cică i-a tăiat pensia de handicap şi nu s-a mai întors. Aş merge eu acolo să îl aduc înapoi, dar nu mă mai ţin picioarele.
Altiminteri, nu ar pleca din satul lui, pentru nimic!
După micul dejun, mi-am dat seama că am nevoie de cafea şi aventurierul din mine şi-a scos imediat coada de sub straiele de pelerin.
La Oltina am băut cel mai bun frape din zona asta de ţară (sic!), unde mai pui că la apa plată mi-a adus lămâie verde! M-a înveselit şi chelneriţa, îndrăzneaţă, cu o vârstă incertă, undeva între 14 şi 20 de ani, machiată, aranjată, ca o fată de la oraş, care nu a pierdut ocazia să îmi atingă genunchiul, când mi-a adus nota. Iar la plecare mi-a făcut cu mâna.
Seara, a doua ispită: dorul de ducă. Vreau să mă întorc în oraş! Ca să treacă, am băut câteva căni de apă rece din fântână, mi-am rupt o roşie din seră, am tăiat-o cu briceagul Victorinox (se pare că nimeni nu scapă de ataşamentul faţă de branduri) şi am mâncat-o aşa cum e ea, goală şi dulce. M-am ascuns în grădină să mă stropească aspersorul pus să ude florile, apoi au trecut câteva vaci, din baltă spre sat. Un văcar cu o şapcă electorală PSD se tot încăpăţâna să le înveţe drumul drept, fără să cunoască proverbul rrom care spune că nu poţi merge drept, dacă drumul e strâmb. A căscat ochii văzând un orăşean ridicol scriind la laptop, pe masa de lemn din faţa mănăstirii, dar m-a salutat regulamentar: Doamneajută!, între două înjurături adresate vacilor.
Seara am mâncat cu maicile. Mămăligă cu brânză şi smântână, peşte şi orez mănăstiresc.
Spre mijlocul nopţii, stând la discuţii afară cu părintele, din pădure încep să se audă urlete înfiorătoare. Ca şi cum un sobor de sfinţi îl prinsese pe Necuratu la ananghie şi îl ardea în tămâie şi rugăciuni.
Au prins un mistreţ în capcană şi se căznesc să îl omoare.
După jumătate de ceas, două căruţe trăgeau din greu, la deal, dinspre pădure, ridicând neaua colbului. Era o noapte fără lună.
Acuma cară porcul. Să ştii că Dumnezeu lucrează prin oameni, iar Vrăjmaşul la fel!
MISA îi cheamă pe adepţii săi să recite o rugăciune de distrugere a celor care au provocat "genocidul planetar". Scris într-un limbaj cu profunde influenţe biblice şi bisericeşti, textul face apel la un Dumnezeu răzbunător, chemat să îi "prăbuşească" pe toţi duşmanii. Dincolul de ridicolul situaţiei, tâlcul acestei întâmplări vorbeşte despre o grupare violentă, răzbunătoare.
"Doamne Dumnezeule, Tată Ceresc, bunule părinte, în veşnicie Tu eşti Alpha şi Omega, în veşnicie Tu eşti începutul tuturor începuturilor şi întotdeauna doar Tu eşti cel care face să apară sfârşitul a toate cele care îşi merită sfârşitul.
Tu, Atotputernicul şi Unicul Dumnezeu eşti în eternitate cel dintâi şi cel de pe urmă.
Te implorăm aici şi acum cu umilinţă, cu iubire, cu credinţă şi cu speranţă să-ţi apleci cu bunăvoinţă şi compasiune privirea asupra noastră a tuturor şi asupra acestei planete albastre pe care trăim şi existăm cu toţii.
Noi toţi cei care ne aflăm aici îndrăznim să îţi dăruim aici şi acum drept ofrandă inimile, fiinţele şi trupurile noastre în totalitate spre a te manifesta prin noi ca prin nişte vase alese ce sunt clipă de clipă ale Tale.
Ţie, Tată Ceresc, omnipotent şi omniscient, aspirăm să îţi dăruim şi să îţi consacrăm în totalitate inimii Tale absolute şi veşnic imaculată atât toate fiinţele umane ale acestei planete cât şi întreaga planetă albastră pe care trăim cu toţii.
Te implorăm cu umilinţă, cu iubire şi cu speranţă să îţi manifeşti atotputernicia prin căile ce sunt numai de Tine ştiute şi să ne ajuţi după marea milă a Ta să fie neîntârziat demascaţi, anihilaţi şi prăbuşiţi toţi aceia care sunt cu voie sau fără de voie uneltele conştiente sau inconştiente ale celui rău şi viclean, Satana. Prin omnipotenţa ta te implorăm să faci astfel încât să le fie zădărnicite şi dezvăluite toate planurile lor rele pentru ca să iasă la lumină crimele, relele, genocidul planetar pe care le-au dezlănţuit şi toate ticăloşiile satanice pe care le-au pus sau pe care le pun la cale.
Te implorăm să faci să se trezească neîntârziat din somnul cel de moarte al trupului, al sufletului şi al minţii toate fiinţele umane ale acestei planete şi să le deschizi inima şi priceperea spre a se ridica unite, ferme şi curajoase împotriva forţelor răului în a căror plasă vicleană şi otrăvitoare multe dintre ele au alunecat fie cu voie, fie fără de voie.
Te implorăm, bunule părinte, să ne ajuţi, ca prin intermediul îngerilor luminii divine, a arhanghelilor, a serafimilor şi a heruvimilor să fie curăţată de toate relele atât ambianţa acestei planete albastre cât şi aurele tuturor fiinţelor umane ce s-au lăsat sau se lasă duse în ispită cu voie sau fără de voie de cei răi şi vicleni, de demoni, de spiritele satanice, de Satana şi de Lucifer.
Te implorăm să faci astfel încât ca pe această planetă albastră să înceapă să predomine binele, inteligenţa creatoare, iubirea, înţelepciunea, armonia, buna înţelegere între oameni, fraternitatea, unitatea şi compasiunea. Noi ştim că toate acestea care sunt daruri dumnezeieşti pe care acum şi aici ţi le imploram Ţie îţi sunt cu uşurinţă posibile pentru că Tu nu vrei niciodată distrugerea păcătoşilor, ci îndreptarea lor.
Te implorăm, Tata Ceresc, să faci astfel încât ca pe această planetă albastră să înceapă să predomine în cât mai multe fiinţe umane voia Ta, înţelepciunea, bunătatea, bunăvoinţa, iubirea, virtuţile, armonia, dragostea de Dumnezeu, sănătatea, fericirea, bucuria şi iertarea.
Te implorăm, Tată Ceresc, să faci astfel încât ca de acum înainte cât mai multe fiinţe umane ce trăiesc pe această planetă albastră să devină vasele Tale alese în şi prin care Tu, Doamne Dumnezeule, te manifeşti mai mereu cu iubire, cu un exemplar bun simţ, cu înţelepciune şi cu bunăvoinţă. Noi ştim că toate acestea, ţie, Doamne Dumnezeule, îţi sunt cu putinţă, pentru că răul nu se poate opune omnipotenţei Tale fiindcă întotdeauna căile Tale sunt pline de taine înţelepte şi victorioase.
Te implorăm să primeşti acum pentru totdeauna în inima Ta atotcuprinzătoare, absolută şi veşnic imaculată această planetă albastră, precum şi toate fiinţele umane ce trăiesc pe această planetă. Inimii Tale absolute şi imaculate îi consacrăm acum pentru totdeauna această planetă albastră împreună cu toate fiinţele umane ce trăiesc şi există în această lume. Aşa te implorăm să fie, Doamne Dumnezeule, acum şi pururea în vecii vecilor. Amin, amin, amin. Doamne Dumnezeule, Tată Ceresc, îţi mulţumim cu umilinţă şi cu recunoştinţă pentru că ne ajuţi după cum merităm şi ne asculţi rugile. Îţi mulţumim pentru marea şi nesfârşita Ta milă, bunătate şi iubire ce o manifeşti faţă de noi oamenii. Facă-se în veşnicie doar voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Facă-se voia Ta în şi prin fiinţele noastre ce se deschid către Tine. Graţie rostirii Tale creatoare toate câte sunt prin Tine s-au făcut. Pline sunt cerurile şi pământul de slava şi puterea Ta. Prin atotputernicia Ta, Tu susţii totul şi nimic din tot ceea ce a fost făcut nu există în afara Ta. Pline de taine sunt căile Tale. Slăvit să fii acum şi pururea şi în vecii vecilor. Slavă Ţie, Tată Ceresc! Slavă Ţie, Tată Ceresc! Slavă Ţie, Tata Ceresc! Amin. Amin. Amin."
Aici înregistrarea audio
Magnatul Dinu Patriciu vine cu o idee revoluţionară în bussinesul românesc: magazine pe roţi şi magazine de cartier, reunite sub brandul Mic.ro. „Noi încercăm să dezvoltăm nişte băcănii, cu băieţi de prăvălie, cu fete de prăvălie şi cu ucenici care duc marfa acasă la client”.
Afaceristul spune că îşi propune să facă concurenţă marilor lanţuri internaţionale, dar înainte să ajungă să se lupte cu cei mari, îi va “omorî” pe mici întreprinzători, cu buticuri de colţul blocului.
Deşi este cunoscut ca un guru al afacerilor, discursurile sale autosuficiente despre economie sunt adeseori profund subiective (în încercarea de a manipula piaţa după propriul interes) sau chiar “greşite”.
Să nu uităm că vizionarul Patriciu a dat chix cu Adevărul de Seară, care nu a reuşit să îşi ocupe un loc pe piaţă, comparativ cu sumele investite.
Cel mai probabil, Dinu Patriciu a încercat să implementeze în România sistemul ziarelor gratuite, care funcţionează în ţări precum Marea Britanie. Doar că, în locul navetiştilor, care citesc ziare precum Metro în tren, autobuz sau metrou, Adevărul de seară ajunge la pensionari, cea mai inactivă categorie socială.
Sau poate că noile magazine au tocmai rolul de a distribui mai eficient Adevărul de Seară?! Cam mare investiţia pentru un scop atât de mic, nu?
Interviu cu Cecilia Tiz, fost instructor MISA în Germania (partea a II-a)
DEZVĂLUIRI vă prezintă adevărata faţă a Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut. O veritabilă sectă cu dogme în centrul cărora se află supunerea oarbă faţă de Gregorian Bivolaru, pornografia, prostituţia şi sexul cu minori. O sectă în care adepţii sunt supuşi la umilinţe şi puşi să musuncească în folosul liderilor.
Fosta instructoare de yoga în Germania Cecilia Tiz a oferit in exclusivitate ziarului DEZVĂLUIRI, un interviu incendiar despre MISA. Cecilia Tiz a reuşit să devină inamicul public al organizaţiei “patronate” de fugarul Gregorian Bivolaru, după ce a arătat adevărata faţă a MISA.
(A consemnat Mihai Răzvan Rotaru)
Dezvăluiri: Cine a condus de fapt MISA în aceşti ani, din 1990 şi până la fuga lui din România? Şi cine conduce acum MISA?
Cecilia Tiz.: De fapt, de condus a condus şi conduce oricum el, nimic nu mişcă la MISA fără acceptul lui. Pentru orice flecuşteţ trebuie aprobarea lui. El o conduce, iar cei din conducerea oficială sunt executanţii.
Dezv.: Unele voci spun că oamenii din eşalonul doi ar fi adevăraţii beneficiari, iar Bivolaru este folosit doar ca imagine.
C.T.: Nu este adevărat! Trandafir şi Nicuşor Catrina erau preşedinte şi vicepreşedinte, dar nu mişcau nimic fără aprobarea lui Grig. Toţi banii care ieşeau se duceau direct la Grig. Se povesteşte că umbla cu ei în sacoşă. De beneficiat au beneficiat de casă, masă şi în special tipe, înainte sau după ce le iniţia Bivolaru. Se bucurau de statut special, dar moşul era foarte zgârcit cu ei. De fapt cu toată lumea.
Dezv.: Unde sunt toţi aceşti bani? S-a scris în presă despre averea şefilor MISA. Şi s-a mai scris faptul că Bivolaru avea doar un apartament şi o Dacie 1300 pe numele său.
C.T.: Au cumpărat case, au făcut ashramuri din ele, şi-au luat maşini. Nu ştiu ce avea pe numele lui, dar Bivolaru mergea cu un jeep! Am înţeles că avea bani îngropaţi prin parcuri din Germania. Bivolaru a fost băiat deştept şi nu există niciun act pe numele lui. Adică, aşa cum am spus, avea bani îngropaţi în nişte parcuri din Germania, pentru că n-are încredere în bănci, că sunt în mâinile francmasonilor.
Dezv.: Îngropaţi la propriu?
C.T.: Da. Şi nu doar în Germania, cică şi prin România. Cert e că se vehiculează sume mari.
Dezv.: În România, tot în parcuri?
C.T.: Tot în parcuri, din câte se povesteşte.
Dezv.: Credeţi în teoria asta? Sau e doar un basm?
C.T.: Sincer, la cât de nebun e, îl cred în stare! Şi chestiile astea le ştiu de la oameni de încredere care au fost pe lângă aceste vip-uri.
Dezv.: De unde veneau banii? Cum producea MISA banii?
C.T.: Păi, de la un moment dat din afacerile de genul: videochat erotic, striptease, saloane de masaj, de la firmele înregistrate pe numele diverşilor cursanţi sau instructori MISA.
Dezv.: Şi banii ăştia nu erau prinşi în evidenţe contabile?
C.T.: Vă daţi seama că n-am avut acces la evidenţele contabile, dar n-au ei stresuri cu evidenţele astea. Dacă la curs nu se dă nicio chitanţă,dacă pentru tabere dai banii şi doar eşti trecut pe o listă, ca să meargă treaba… .
Dezv.: Păi, şi atâţia ani nu i-a controlat nimeni, nu i-a întrebat nimeni de sănătate?
C.T.: Ar trebui să vă uitaţi pe bilanţurile MISA de la Ministerul de Finanţe, să vedeţi cât declară. Un capăt de acuzare în unul din procese este evaziunea fiscală. Cu asta pot fi prinşi foarte uşor. I-au mai controlat, dar au dat şpagă, ca tot românul. Nu-mi spuneţi că nu ştiţi de treburile astea. Spre exemplu Stoian. Era şef la Ganesha Publishing House, una din multele edituri ale MISA. S-a trezit cu control, era cât pe ce să iasă urât, dar a apelat la tatăl soţiei, care era ceva general. Ăla s-a dus, a luat dosarul lui şi a plecat cu el. Numai dintr-o tabără MISA se scoate mai mult decât declară la Ministerul de Finanţe.
Dezv.: S-a tot vorbit, până în 2004, de relaţii înalte în instituţiile Statului, care ar fi protejat MISA.
C.T.: Da, există şi astea. Încă de la înfiinţare, Bivolaru trimitea fătuci la oameni cu influenţă. Una din surorile Ambarus avea aprobare de la Bivolaru să predea pentru somităţi. Gagicile erau puse să iniţieze oameni influenţi pentru arderea karmei, deschidere erotică şi evoluţie spirituală.
Dezv.: De ce s-a declanşat operaţiunea Christ? Era MISA un pericol social?
C.T.: După părerea mea da, era pericol social de mult, dar n-am ordonat eu operaţiunea. Dacă o ordonam eu ar fi fost făcută cum trebuie şi n-ar mai fi avut MISA ce reclama la Amnesty International sau în Suedia. Păi este pericol social pentru că MISA spală creiere, transformă până şi femei cu studii superioare în prostituate, pe bărbaţi îi transformă în sclavi pe şantierele MISA sau în peşti pentru colegele lor de curs, în practicanţi de evaziune fiscală. Oameni care înainte de MISA n-ar fi făcut aşa ceva, acum o fac pentru că, nu-i aşa, statul e în mâna franscmasonilor!? Ăştia sunt satanici şi merită să fie păcăliţi. Şi ce e cel mai trist e faptul că mulţi vin la MISA din dorinţa de mai bine, vor să facă ceva mai bun din ei şi din viaţa lor şi MISA îşi bate joc de sufletele lor.
Într-o zi însorită de noiembrie, în 2008, un jurnalist constănţean mă invita la Cafe d'Art să îmi facă o propunere: un ziar nou, un ziar de paparazzi! Susţinut financiar de câţiva oameni de afaceri fără interese politice (sic!), libertate editorială totală; aranjament în care colegul de breaslă urma să fie acţionar minoritar şi să conducă partea editorială a ziarului. Iar noi, cei de la dezvăluiri.ro, să ne ocupăm de zona de investigaţii jurnalistice. Numele ziarului nu era încă stabilit. Am refuzat.
(foto-ultima editie a ziarului)
După câteva luni s-a lansat ziarul UUPS, cu un subiect legat de Radu Mazăre în deschidere şi o echipă nici mai bună, nici mai rea decât a celorlalte ziare locale. Cu un buget generos pentru o perioadă de criză, Uups a început în forţă, cu salarii mari şi scule semi-profi, cum îi stă bine unui ziar de paparazzi. După un an în care a căpătat o bună notorietate mai ales datorită unui tiraj important distribuit gratuit în cafenelele la modă din oraş şi câtorva subiecte bune (mai degrabă de can-can decât de investigaţii), UUPS a început să se dezumfle, a pierdut din numărul de pagini, au apărut întârzierile cu salariile şi, în urmă cu vreo două săptămâni, s-a închis.
Sincer, cel mai rău îmi pare că rămânem cu totul în ceaţă în ceea ce priveşte interesul real al patronatului, oameni îmbogăţiţi în ultimii ani din export de fier vechi prin portul Constanţa, spre o topitorie de la marginea Istanbulului. De vreme ce ţinta preferată a ziarului UUPS era Radu Mazăre şi echipa sa, la bursa zvonurilor s-a spus mai întâi că e vorba de răzbunare (legată de o sumă cu multe zerouri împrumutată în campanie primarului) sau chiar de pregătirea unei candidaturi pentru 2012 la Primăria Constanţa.
Siteul Lăcaşuri Ortodoxe (autointitulat "Agenţie de ştiri religioase şi servicii informaţionale") duce o campanie de strângere de fonduri pentru construirea unei mănăstiri, cu mijloacele cu care de obicei sunt promovate proiectele imobiliare. "Sponsorii" au la îndemână pe site un proiect 3D, cu ajutorul cărora se pot plimba virtual prin biserică, pot să vadă exact ce porţiune a bisericii se construieşte cu banii lor. Bonus: numele fiecărui sponsor va fi scris, sigilat şi zidit sub Sfânta Masă a altarului.
"Trebuie să ieşim din spaţiul virtual, acum, în cel real! Vă chemăm, împreună, pentru casa sfinţilor!
Poţi participa cu 6m dintr-o bară de fier PC - aprox 23 lei (cu oricare altă sumă sau chiar direct cu materiale)
Iar numele tău va fi scris şi sigilat în masa Sfântului Altar!
În acest scop, Lăcaşuri Ortodoxe a realizat un proiect virtual 3D şi video, fiind configurată Mânăstirea Halmyris aşa cum arată aceasta în prezent, urmând ca fiecare donator să fie trecut pe construcţia virtuală (fără să fie şters vreodată de pe paginile Lăcaşuri Ortodoxe sau de pe site-ul sau arhiva evidenţelor ctitorilor Mănăstirii Halmyris), indiferent de suma pe care a dăruit-o, asigurând o transparenţă totală a sumelor depuse şi a faptului că banii au ajuns exact acolo unde doreşte ctitorul (acesta îşi poate alege şi poziţia stâlpului pentru care donează - aceştia vor avea un cod anume), INTEGRAL.
În plus, fiecare ctitor va primi o variantă printată a unui certificat de ctitor care atestă participarea acestuia la lucrările de la Halmyris, până când se va ajunge la finalul lucrărilor sau măcar la îndeplinirea unei etape importante. Pe măsura realizării construcţiei, inginerii de pe partea de tehnic şi proiectare (şi virtuală) Lăcaşuri Ortodoxe vor ridica şi construcţia virtuală, conform stadiului la care ea se va afla în spaţiul real. Prin urmare, vom vedea cu toţii cum vom ridica întreaga construcţie...".
La Halmyiris (Dunavăţ, judeţul Tulcea) au fost descoperite, în urmă cu aproape 10 ani, moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion, moaşte care au trecut printr-o serie de întâmplări tragi-comice, până să fie puse în valoare de Arhiepiscopia Tomisului. Despre moaştele ascunse sub pat şi comando-ul SRI pentru recuperera sfinţilor din valizele protestanţilor americani puteţi citi la http://www.dezvaluiri.ro/ancheta/73583-profesorul-zahariade-demasca-grupurile-de-interese-din-arheologie.html
28 septembrie, sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. O zi după demisia ministrului Blaga. Două zile după ce preşedintele Băsescu a anunţat că renunţă la serviciile poliţiştilor. Trei zile după ce acelaşi Preşedinte i-a criticat dur pe participanţii la grevă, purtători de uniformă şi de pistoale (ochiul vigilent al “Doi ş-un sfert” a zărit cinci arme ascunse în tocurile tocite de-atâta purtare).
Ora 9. Urcăm pe holurile cu pereţi văruiţi prost, miroase a cafea şi a parfumuri scumpe, mulţi ofiţeri tineri în jeanşi şi adidaşi Nike, intră şi ies din încăperi. Îmi amintesc de “Poliţist, adjectiv” al lui Porumboiu. Prin birouri, calculatoare vechi, fişete de fier ordinar, şefii cer dosare, statistici, situaţii. Subalternii înjură printre dinţi, pe la spate.
Li s-au micşorat salariile chiar şi cu 40%, nu mai au bani de consumabile: Cum să trăieştii cu banii ăştia, spuneţi şi dumneavoastră! Nu mai spun că trebuie să cumpăr hârtie din banii mei. Vine unul să îi iau o declaraţie, nu pot să îi zic să aducă hârtie de acasă. Şi ăsta e abia începutul: de la noi vor pleca cei mai buni oameni. Ştiţi... noi suntem de fapt într-un fel de grevă de atitudine!
În Constanţa e o toamnă frumoasă, patetică chiar. La fel şi în celelalte oraşe ale României.
Preşedintele preferă să stea cu maşina la semafor: vrea să le dea o lecţie poliţiştilor. La instalarea noului ministru, Preşedintele a declarat că în unele judeţe poliţia este condusă de liderii de sindicat, situaţie care trebuie să înceteze.
Prin inspectoratele de poliţie se fac vănători de vrăjitoare, se aprind ruguri.
“Cei mai buni oameni” se pregătesc de plecare.
Doar infractorii şi oamenii cinstiţi aşteaptă. Să vadă ce va urma.
A apărut şi în Constanţa un blog despre viaţa presei. Modelul pare a fi siteul „Reporter virtual” al jurnalistului bucureştean Tiberiu Lovin.
Marea diferenţă este că autorul blogului „Vocea Constanţei” se ascunde în spatele unul IP. Jurnalist la o publicaţie locală, autorul blogului se teme probabil, într-un oraş destul de provincial, să se ia la trântă pe faţă cu mogulii de presă, cu politicienii şi cu oamenii de afaceri, legaţi între ei prin fire strânse.
Cu un motto destul de neinspirat: “În presă 1 plus 1 nu fac întotdeauna 2. Blogul acesta vă dă rezultatul corect”, siteul a început prin a fi un de portal de ştiri şi ulterior s-a transformat într-un blog despre dedesubturile presei locale. Atât cât poate sau vrea autorul să scoată la iveală.
Un proiect cât se poate de românesc, sub protecţia anonimatului. Dacă vrem totuşi să vedem partea plină a paharului, putem să vedem în “Vocea Constanţei” începutul unui război de gherilă. Cât despre autor (de fapt sunt doi, după bănuiala mea) cred că i-am “ghicit”. Dar nu le voi dezvălui numele. Nu de alta, dar poate vor dori să mai lucreze în presă şi pe viitor!
Duminica trecută am dat o tură pe la mănăstirea Casian, judeţul Constanţa. Construcţiile avansează, biserica mare şi chiliile se înalţă în fiecare zi câte puţin. Credincioşi şi turişti au prins gustul locului şi vin să asiste la slujbă, să urce dealurile de piatră de la Casian sau să facă un grătar în pădure. Cum mai mulţi vizitatori înseamnă mai mulţi bani, sfinţii călugări s-au orientat imediat. Au adus în curtea mănăstirii o rulotă de unde poţi cumpăra ceai, cafea şi... gogoşi. Vecernia e scurtă şi cu un aer de improvizaţie, un singur preot care “recită” absent şi grăbit “lecţia”. Ai senzaţia de text al unei reclame: “Acest medicament se eliberează fără prescripţie medicală...”. La magazin, descoperim că doi călugări (unul dintre ei e chiar stareţul mănăstirii) s-au apucat de scris cărţi, publicate de o editură constănţeană cu nume ridicol, de care nu am auzit... Poezii religioase grăbite şi patetice precum vecernia din bisericuţă şi chiar lucrări istorice! Una despre Sfântul Ioan Casian, protectorul locului. Mă împinge Necuratul şi o deschid: Peştera Sfântului a fost descoperită de Vasile Pârvan, care a scris că aceasta este legendara Peşteră Keiris (în realitate Pârvan se referă la peştera Liliecilor, situată la câţiva kilometri spre sud-est), în peştera din Cheile Dobrogei au fost descoperite schelete de urs de peşteră (o nerozie, căci peştera “La izvor” din Chei măsoară doar vreo zece metri). Îmi amintesc pe loc alte prostioare “vândute” turiştilor de călugării de la Casian (vezi http://www.dezvaluiri.ro/reportaj/458.html). La rulotă, o călugăriţă ne serveşte cu un delicios ceai de cimbrişor şi mentă, contra cost, desigur. Gogoşile se terminaseră la turiştii dinaintea noastră.
Braila, dragoste la prima vedere. Dunarea sleita de puteri dupa inundatii, cu faleza plina ochi de oameni care isi omoara plicitiseala plimbandu-se in cel mai provincial mod cu putinta. Labirintul stradutelor, unde fiecare casa poarta pe fata zeci de bijuterii de piatra. Centrul istoric reabilitat in toata regula (asa cum Bucurestiul viseaza ca va avea intr-o zi, iar Constanta nu va avea niciodata).
Seara parca vezi cum se deschid cafenelele orientale de odinioara si bordelurile isi aprind felinarele pentru grecoteii bogati care fac afaceri cu cereale, in gradina publica auzi cantand fanfara, prin mahalale se cearta vestitii cutitari ai Brailei.
Si bisericile, cu cupole uriase poleite cu aur, teatrul, ceasul albastru din Piata Traian.
Pe Dunare trec mii de euro pe zi, milioane pe an. Banii sunt la strainii de pe navele de croaziera ce aluneca zilnic, intr-o parte si in alta, spre Viena sau Tulcea-insule plutitoare ale placerii si traiului fara griji.
Pe punte, la o ceasca de ceai sau un pahar de whisky turistii privesc cu uimire uriasul sicriul plutitor vopsit in alb, ce se leagana decrepit pe valuri, in dreptul fostului oras-port cosmopolit Braila. Ghidul le spune ca e "Muresul", fosta nava prezidentiala a lui Ceausescu. Lumea casca gura se fac fotografii-dictatorii inca mai starnesc o oarecare curiozitate in Europa de Vest-si vasul trece mai departe.
Niciunul din acesti pesti de fier, sticla, lumini si confetii nu a oprit in ultimii ani in Braila, pentru ca turistii din Europa sa se poata plimba pe stradutele pavate ale orasului, sa caste gura in fata sfintilor bizantini din biserici sa bea un pahar cu braga (inca se gaseste in centrul istoric), sa cheltuiasca bani.
Stiti de ce? Pentru ca singurul doc de acostare pentru nave de pasageri este ocupat de fosta nava a lui Ceausescu. Nava
pe care Ministerul Apararii Nationale o tine degeaba, cu cateva zeci de marinari platiti la bord, care nu fac niciodata nimic. Abia daca ies o data pe an in mars pe fluviu.
Era sa uit: pe Muresul se organizeaza totusi evenimente-nuntile si botezurile celor care isi permit sa plateasca o mica avere pentru a o inchiria!
Niciunul din cei care conduc orasul nu s-a gandit la acest lucru...
În curând, o anchetă jurnalistică pe acest subiect la www.dezvaluiri.ro
Am părăsit Oraşul de lângă mare pe la opt seara. Am luat cu mine un roman de Culianu (Renaştere, Florenţa în timpul Profetului Apocalipsei Savonarola, magie, astrologie, societăţi secrete), o cutie de rahat bulgăresc (cu o fotografie a Castelului, pe care scrie Balchik), ţigara electronică, un tricou marinăresc şi o pereche de sandale.
